Despre

Hello world! Eu sunt Ligia. Sunt o ființă care a înțeles că are timp. Nu cândva, în viitor, ci chiar acum.

Timp să respir, să simt, să am grijă de mine. Timp pentru râs și joacă.

Timp să devin persoana și mama care îmi doresc să fiu: conștientă, empatică, echilibrată.

Din 2018, când s-a născut băiețelul nostru, Victor, am citit mult despre psihologia și dezvoltarea copilului, doar ca să descopăr că uneori mai mult nu înseamnă mai bine. La fel ca alte mame, m-am simțit pierdută în golul dintre teorie și practică, prinsă între principii aparent contradictorii. Cum să crești un copil fericit și încrezător, fără ca el să „ți se urce în cap”? E adevărat ce zice înțelepciunea populară, că fără bătaie și pedepse nu se poate?

Sunt încă departe de-a avea toate răspunsurile. Am frânturi de răspunsuri, piese dintr-un puzzle care începe să prindă contur. Momente de grație când practica se suprapune (în sfârșit!) cu teoria. Principiile după care mă ghidez sunt respectul, empatia, bucuria de-a ne juca împreună și autoritatea bazată pe cunoaștere.

În viața de zi cu zi predau engleza și de-a lungul anilor am lucrat inclusiv cu copii foarte mici. Din experiența cu ei, dar și din joaca cu Victor, am adunat idei de activități simple și distractive prin care copiii se pot juca în engleză acasă, cu părinții. Fără stres, fără imperativul de a „reține”. Ci cu multă bucurie și naturalețe. Jocurile mele preferate sunt acelea care nu au nevoie de pregătire prealabilă, ba mai mult, au și un scop practic, de exemplu strânsul jucăriilor.

Dar câștigul cel mai mare al jocului este timpul prețios petrecut împreună, timpul acela care ne fuge ca un nisip de aur printre degete. Nu le facem o favoare copiilor jucându-ne cu ei. Ne facem o favoare nouă, și peste ani ne vom spune singuri mulțumesc.

Și tot nouă ne facem o favoare dacă înțelegem un adevăr esențial: un părinte bun poate fi numai acela care e în armonie cu sine însuși și cu ceilalți. Care a învățat să își acorde timp, atenție și compasiune pentru a-și satisface propriile nevoi. Altfel va rămâne în război cu sine însuși. Și mai devreme sau mai târziu, problemele interioare nerezolvate se vor oglindi și în relația cu copilul. Nu poți da mai departe decât ceea ce ai.

Cum să-i calmez pe băieți, dacă eu singură nu-mi păstrez calmul? Cum să-l ajut pe fiul meu să vadă, dacă nici eu nu văd? Părintele trebuie întotdeauna să-și fie singur părinte, să se auto-educe înainte de a putea să-și educe copilul.” (Ann Voskamp, O mie de daruri)