conectare, emoții

Încă o poveste despre empatie (și dinozauri)

Empathy is seeing with the eyes of another

Povesteam aici despre un moment când conectarea cu copilul prin empatie m-a ajutat să rezolv o situație tensionată. Recent am trăit o întâmplare asemănătoare, când, în doar câteva clipe, lucrurile s-au schimbat ca prin farmec.

Băiețelul îmi ceruse să facem o lecție de engleză, asta însemnând că voia să vadă un clip pe Youtube. Regula noastră e că în weekend alege el la ce să se uite (cu acordul nostru, bineînțeles). În timpul săptămânii, alegem împreună filmulețe care pot fi urmate de activități în engleză.

Ei bine, de data asta voia „lecție de engleză” cu un clip care îi plăcuse lui mult. O animație cu dinozauri care se perindă, rând pe rând, pe lângă silueta unui om – mai întâi specii mici, apoi din ce în ce mai mari, până când omul, în comparație cu Argentinosaurus, ajunge să pară mărunt ca o lăcustă. Foarte interesant filmulețul, m-a fascinat și pe mine, dar mi s-a părut nepotrivit pentru o lecție de engleză. (Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine, aș fi putut improviza…)

„Va trebui să aștepți până în weekend, așa cum am stabilit! Pentru engleză o să ne uităm la altceva.”

„Dar eu îl vreau pe ăla cu dinozauri, nu vreau altul!”, insista micuțul, supărat și roșu la față, deloc dispus să negocieze.

Știam cât îi plăcuse și cât și-l dorea, dar nu aveam niciun motiv serios să încalc regula. Așa că nu-mi rămânea decât „să-l împac”. Și cel mai bine puteam face asta arătându-i că îl înțeleg perfect. Era momentul să folosesc empatia.

Să ies din papucii mei, să mă pun în papucii lui.

Cum spune Alfred Adler, „empatia însemnă să vezi cu ochii celuilalt, să auzi cu urechile celuilalt, să simți cu inima celuilalt”. Oare ce a văzut, ce a auzit, ce a simțit el de i-a plăcut atât de mult?

„Știu de ce îți place, e super interesant filmulețul cu dinozauri! Wow, mai știi când a apărut Gigantosaurus, era enorm și de-abia se mai mișca! Și ce repede alergau dinozaurii mici! Era unul care semăna cu o curcă! Și mai știi ce sunete caraghioase scoteau? A fost foarte frumos, și mie mi-a plăcut mult de tot. De-abia aștept să-l vedem sâmbătă!”

Entuziasmul meu era autentic. „În viața mea anterioară” (cum ar zice un anume președinte), înainte de copil deci, n-am avut nicio treabă cu dinozaurii, dar în ultima vreme am învățat multe. Și cred sincer că dinozaurii sunt niște făpturi fascinante. Iar clipul chiar îmi plăcuse, așa că mi-a fost ușor să mă entuziasmez.

Mi-am terminat laudele la adresa filmulețului și am tăcut. Nici măcar nu am reafirmat regula. A urmat un moment de liniște, puștiul mă privea parcă neștiind ce să mai zică. Se pregătise de confuntare și l-am lăsat fără adversar.

„Hai să vedem cântecelul cu Stegosaurus”, a propus în cele din urmă, cuibărindu-se lângă mine.

După care ne-am văzut de treabă liniștiți, de parcă nu ne-am fi contrazis nicio clipă.

N-a primit ce-și dorea, dar a înțeles că, deși nu i-a îndeplinit dorința, mama e de partea lui. Și a renunțat la ce-și dorise, fiindcă a primit ceva mai prețios.