soluții prin joc, trei ani

Joc de trezit somnoroșii dimineața

Sursa: Spencer, Unsplash

„Scoală-te, scoală-te, puturosule!

Nu mă scol, nu mă scol, că rămâne patul gol!”

Când îmi amintesc acest cântecel cu care ne trezea tata, mi se pare foarte amuzant, dar în copilărie nu eram de aceeași părere. 🙂

Timpul a trecut și acum trebuie să mă ocup, la rândul meu, de trezirea unui mic somnoros. Din experiența de până acum, am adunat câteva strategii care s-au dovedit utile (cred că fiecare părinte de somnoros are arsenalul propriu!)

În primul rând pun muzică. Ceva nu foarte lent, dar nici foarte rapid, care să nu smulgă copilul brusc din somn, ci doar să-l învioreze. În ultima vreme am apelat des la această bucurie de piesă.

Apoi masaj pe spate. Iar dacă masajul nu ajută, trec la jocul cu piticul alpinist.

„Piticul” e un personaj care e mereu cu mine și mă scoate din diverse situații încurcate. Corpul lui e format doar din două picioare super rapide: arătătorul și mijlociul de la mâna mea dreaptă. Povestea piticului alpinist începe cam așa:

„Într-o zi, piticul se gândi să se urce pe muntele Picioruș. Ajunse în vârf și chicoti mulțumit: ha ha ha, nu mă mai dă niiiimeni jos de aici! Dar el nu știa că în curând urma să înceapă un cutremur… Priviți! A început! Muntele Picioruș se clatină cu putere!” (Puștiul începe să miște piciorul, dar eu mă țin bine cu cele două degete de pijamaua lui. Așa că e nevoit să scuture mai tare. Până la urmă, Piticul cade pe cearșaf, spre satisfacția micuțului care chicotește pe înfundate, cu ochii închiși.) „Însă Piticul nu se lăsă și porni mai departe. Descoperi muntele Cot și se cățără rapid pe el. De aici nu mai cad, se gândi el. Cum? Alt cutremur? O, nu! Muntele Cot se zguduie zdravăn! Piticul căzu din nou…”

Și uite așa, Piticul escaladează alți și alți munți, iar băiețelul se scutură zdravăn, până se trezește în hohote de râs. În cele din urmă, Piticul renunță și o ia la fugă. Dar puștiul pleacă în urmărirea lui și îl prinde… chiar la bucătărie, unde îl așteaptă micul dejun.

E important nu doar să se trezească, ci și să se trezească bine dispus.

E important nu doar să ieșim pe ușă și să ajungem la grădi, ci și ca înainte de asta să își ia porția de joacă, râs, conectare. Să plece de acasă cu rezervorul emoțional umplut, atât cât se poate în timpul scurt pe care îl avem. Și așa, parcă toată dimineața devine mai frumoasă.